Remarcam zilele trecute câteva operații estetice destul de…ciudate pe care câteva femei mișto de la Hollywood și le-au făcut în ideea a ceea ce numesc eu “tinerețe fără bătrânețe și față fără de riduri”. Doar că îndreptatul unui nas, scosul unui rid au degenerat în operații care schimbă ridicol înfățișarea unei persoane, iar medicii responsabili nu reușesc să le oprească pe dive să își mai maltrateze figura. Fără să vreau am dat recent peste niște materiale care treceau în revistă vedete din lumea întreaga care au recurs în timp la operații estetice. Uneori o astfel de operație poate aduce cu sine și o creștere a respectului de sine și o calitate a vieții mult mai bună. E bine să nu trecem în derizoriu impactul unei astfel de decizii asupra calității vieții unui om care își aduce ceva îmbunătățiri aspectului exterior. Oricât de mult se trâmbițează asupra acestui subiect, aspectul fizic rămâne esențial în lumea în care trăim sau tocmai din cauza lumii în care trăim. Din păcate pentru unii sau din fericire pentru alții. Mă abțin să mai filozofez pe tema asta, și zic să trecem în revistă câteva nasuri operate, riduri șterse și câteva buze umflate. Lista de vedete este lungă, eu am găsit doar câteva.
Poate scrii ceva si despre “vedetele” autohtone 🙂
Author
Vai, și la noi au operații estetice? Nu e vorba doar de natura, dieta și sport? Nu creeeed;))