Home » Trandafirul meu, Leonardo da Vinci, a crescut și înflorit după o iarnă în ghiveci, pe balcon

Trandafirul meu, Leonardo da Vinci, a crescut și înflorit după o iarnă în ghiveci, pe balcon

Prin toamna trecută, vă povesteam despre trandafirii de la Famous Roses de la care primisem și eu unul frumuşel (cu nume celebru). Vă spuneam atunci că sunt soiuri atent selecționate de oameni cu o vastă experiență în creșterea și recoltarea butaşilor de trandafiri, că veți descoperi acolo soiuri de trandafiri excepționale, extrem de variate, de o frumusețe rară și cu o rezistență mare. Asta vă spun și acum, încă mai păstrez lista mea de preferințe cu cel puțin 5-6 trandafiri pe care tare mult mi-i doresc, dar am ocazia să mă bucur chiar acum de unul dintre trandafirii lor de soi: Leonardo da Vinci.

A fost livrat prin octombrie, într-un ghiveci măricel, avea frunze, arăta bine. L-am lăsat afară, pe balconul neinchis, toată toamna și iarna. Treptat si-a pierdut toate frunzele și imediat cum a dat primul îngheț l-am învelit într-o folie de plastic luată de la Hornbach din zona de grădinărit, una dintre acelea care se pun peste plante ca să hiberneze peste iarnă. Cred ca l-am mai vizitat în zilele calde de iarnă când i-am adăugat puțină apă, m-am gândit că dacă ar sta într-o grădină s-ar bucura oricum de puțină apă la rădăcină.

Ei bine, primăvara, acum mai prin martie, l-am și desfăcut din folie și ce să vezi?! Măi, soro, trandafirul meu era plin de muguri de frunze. L-am scos repede la soare, l-am udat și l-am lăsat să se bucure de viață. Am vrut să îi schimb ghiveciul, dar am căutat unul mai mare, mai estetic și până m-am hotărât eu, deja avea boboci de floare. So, un trandafir în pământul și ghiveciul în care a sosit e acum plin de flori ca unul crescut în grădină. Daca nici asta nu il certifică in seria “trandafiri rezistenți, frumoși și de luat acasă” nu mai știu ce l-ar recomanda.

Acum trebuie să mă documentez despre cum il mut în alt ghiveci fără să il deranjez.  Dacă aveți tips&tricks despre cum să îl îngrijesc pe Da Vinci ăsta al meu, le aștept în comentarii! Și vă las să vedeți ce mândrețe de trandafir este, chiar și așa.

Daca vreți și voi unul macar la fel de celebru și frumos ca al meu, citiți articolul meu despre Famous Roses unde gasiti detaliile de care aveti nevoie.

XOXO UrbanDiva.ro

trandafir_frantuzesc1 trandafir_frantuzesc55 trandafir_frantuzesc575

trandafir_frantuzesc_leonardodavinci trandafir_leodarddavinci trandafir_leodarddavinci2 trandafir_leodarddavinci3

trandafir_leodarddavinci52 trandafir_leodarddavinci4 trandafir_leodarddavinci5 trandafir_leodarddavinci09 trandafir_leodarddavinci53 trandafir_leodarddavinci59 trandafir_leodarddavinci088 trandafir_leodarddavinci590

Follow:
urbandiva
urbandiva

Fără poezie, viața e pustiu!:)

Find me on: Web | Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


Looking for Something?