Am dat zilele trecute peste un citat al Norei Ephron (cunoscută și apreciată ziaristă și scenaristă de origine americană) despre un joc în care ești provocat să spui 5 lucruri care te definesc ca persoană în acel moment al vieții.
Dacă ar fi să pun pe o bucată de hârtie 5 cuvinte care să mă descrie la ora asta aş alege: mamă, somnoroasă, fericită, prietenă, iubitoare de animale. Primele 3 merg mână în mână să știți!😴😊
Sunt sigură că în fiecare perioadă a vieții noastre am alege alte cuvinte care să ne descrie, eu însămi, acum un an și ceva, aş fi ales altele, poate ambițioasă, neliniștită, mai slabă;), dependentă de seriale, manager și însărcinată – (deși de dragul animalelor m-am topit mereu, asta ar putea rămâne o constantă😻). Două, însă, cred ca mă caracterizează și azi dar nu le mai trec primele în listă ..sarcastică și ..ăă, amuzantă.😆
Sunt curioasă, care ar fi cele 5 cuvinte pe care le-ai alege să te descrii în această perioadă a vieții tale?
Ca sa închei cu un alt citat mișto dintr-un articol scris de aceeași doamnă: “Am o teorie despre copii, și anume ca își amintesc două lucruri: atunci când nu ai fost lângă ei și atunci când au vomitat.” 😀
Iata si citatul original:
“We have a game we play when we’re waiting for tables in restaurants, where you have to write the five things that describe yourself on a piece of paper. When I was [in my twenties], I would have put: ambitious, Wellesley graduate, daughter, Democrat, single. Ten years later not one of those five things turned up on my list. I was: journalist, feminist, New Yorker, divorced, funny. Today not one of those five things turns up in my list: writer, director, mother, sister, happy.” –
(Foto: Pinterest)
:))) 5 cuvinte..leneșă. As zice..singura, fumatoare, sora, cafegioaica, mandra
Frumoasă, desteapta,dorită, fashion sta, deloc modesta;)))
Ai zice ca e usor sa alegi 5 cuvinte despre tine…dar nu e. As pune in lista mea cateva care cred ca ma definesc acum,la 30 si ceva de ani: Sotie, mama, iubitoare, obsedata de curățenie, fericita
Frumoasa provocarea! Eu as zice, fara o ordine anume: somera, ocupata, comoda, sotie, prietena.