Ca să îmi amintesc când am descoperit lumea Elysee Concept am să mă întorc în 2009, atunci când am avut bucuria să iau parte la lansarea, în premieră și în exclusivitate în România, a celebrei case de parfumuri exclusiviste – “XerJoff”. Sergio Momo, directorul de creație și fondatorul casei de parfumuri XerJoff, a venit atunci într-o sală cochetă de la Marriott și ne-a povestit cu lux de amănunte cum a luat naștere acest brand al parfumurilor rare. Atunci am pătruns cu adevărat în tărâmul acesta prețios și vast al parfumeriei de lux, am aflat ce înseamnă să pui pasiune în ceea ce faci și să îți realizezi visele cu perseverență si îndrăzneală, și cum ingredientele prețioase și rare ajung să compună, într-o armonie perfectă, luxul desăvârșit.
Nu imi puteam lua ochii de la sticlele sculptate în ametiste și cuarțuri negre și roz, de la parfumuri cu foiță de aur sau inspirate și însoțite de bucăți de meteorit. Pentru mine a însemnat începutul unei călătorii care a depășit dimensiunea olfactivă, ajungând într-un univers mult mai vast și mai complex. De atunci, an de an revin în magazinele Elysee Parfumerie pentru a-mi continua călătoria în universul de vis și poveste al parfumurilor unicat.
In toamna aceasta am fost onorată de invitația Elysee de a pătrunde în spațiul elegant al unuia dintre magazinele sale, unde am descoperit și redescoperit toate parfumurile de nișă și chiar piese unicat pe care le aduce în România. Fiecare magazin Elysee e un spațiu aproape magic, aranjat cu stil și rafinament în care descoperi pasiunea pentru parfumuri a Cristinei Bălan, fondatoarea Elysee Concept. Este cu adevărat o plăcere să intri în aceste spații și să te bucuri de fiecare sticluță prețioasă și aromă de vis.
Punctul de atracție al întâlnirii noastre au fost noile parfumuri ale casei Atelier des Ors, 5 esențe speciale de culoarea chihlimbarului în care pluteau particule fine de aur încapsulate într-un flacon sculptat sub forma unor raze de soare. Atât de fascinante și irezistibile erau încât nu am putut alege care dintre acestea era preferatul meu: Aube Rabis cu aroma lui specială de rouă și iarbă proaspătă sau Rose Omeyyade cu aroma catifelată a trandafirului de Damasc, sau poate Lune Felineo, o simfonie a contrastului, magnetic, vibrant. Le am acasă pe toate, în variante mini, și le aplic pe piele ori de câte ori vreau sa îmi înseninez ziua și starea de spirit.
Au fost multe parfumuri pe care le-am admirat in vizetele mele la Elysee, de data aceasta au fost câteva care m-au cucerit, le-am descoperit cu această ocazie și mi-au rămas atât de vii întipărite în memorie încât cred că le-aş recunoaște oriunde.
Andromeda by Tiziana Terenzi este unul dintre ele. Întregește seria de parfumuri cu nume de constelații (Cassiopea, Ursa Major, Draco) a acestei case de parfumuri si este…perfect.:) Are note de vârf de bergamotă și iasomie și note de bază de nucă de cocos, ambră sau vanilie și este ambalat intr-o sticluță albă, cu un capac auriu inscripționat cu o hartă a fazelor lunii.
Vă recomand să mergeți în magazinele Elysee și să il încercați, până vă hotărâți pe care dintre ele il doriți în format full size, puteți să vă alegeți cât mai multe în format mostră pe care le comandati de pe magazinul lor online.
Mi-a plăcut în mod special și unul dintre parfumurile Montale, varianta fructată, unisex: Chypre Fruite. Îți îmbată simțurile cu aromele sale puternice de trandafir și fructe tropicale, it’s one of a kind și cred că pot să îl declar parfumul meu preferat în 2015. Am să revin cu un review special pentru acest parfum frumos, cât mai curând.
In anii aceștia am vorbit deseori prin intermediul proiectelor la care am lucrat despre parfumurile si conceptul din spatele Elysee Parfumerie, dar de data aceasta am dorit să vă povestesc chiar aici, în spațiul meu de la urbandiva.ro, despre unul dintre puținele locuri cu adevărat minunate din lumea parfumeriei de lux, pe care o să il găsiți în București.
Eu vă invit să ii treceți pragul și să vă bucurați de aromele speciale ținute în sticluțele ca niște bijuterii și să vă răsfățați simțurile în maniera în care numai astfel de parfumuri reușesc să o facă.
Dar înainte să inchei vreau să vă spun câte ceva și despre recomandările pe care cei de la Elysee le-au facut pentru cadourile de Crăciun. Deși se numără printre cadourile de lux, oricare dintre parfumurile Amouage vor insemna un cadou special chiar și pentru cei mai exigenți, dar recomandările Elysee sunt Honour woman Coffret, Amouage si Interlude Men Coffret, Amouage, pentru ea si el.
Dintre recomandărilelor aș alege și un parfum ca o declarație de stil a omului modern. Selfie de la Olfactive Studio are arome de ghimbir, scorțișoară si paciuli si il găsiți la Elysee la prețul de 590 lei.
Pentru un cadou special și elegant de Crăciun poți alege și lumânarea parfumată Noel, by Annick Goutal, un adevărat obiect de decor. Exclusiv la Elysee la prețul de 230 lei.
Am să revin curând cu noutățile de la Elysee Concept, poveștile și aromele parfumurilor de nișă sunt fascinante și trebuie să ne însoțească în călătoria noastră prin lumea frumuseții, tocmai pentru a înțelege ca avem de-a face un domeniu vast și foarte interesant.
Este extraordinar acest magazin. Am intrat o data pe calea victoriei, era un magazin micuț, absolut superb. Mă pasionează parfumurile și e un loc unde mă simt minunat