Scriu despre Cold Pressed Juicery din perspectiva omului care de mai bine de doi ani a introdus în dieta zilnică și in perioadele de detoxifiere sucurile din legume și fructe.
Acum doi ani, chiar înainte să rămân însărcinată am avut o perioada grea și solicitantă după care am simțit nevoia să îmi detoxifiez organismul. Atunci am decis să fac o cură de două săptămâni bazată aproape exclusiv pe sucuri raw din legume și fructe, experiență care mi-a adus nu doar și ceva kg in minus, dar și un tonus mult mai bun, energie, stare de bine generală, piele mai curată şi mai sănătoasă, o creștere vizibilă a stării de sănătate. De atunci nu îmi mai lipsesc din dieta zilnică sucurile de fructe și legume. (Nu de puține ori mă gândesc că poate tocmai atunci am exercitat o “reprogramare” a organismului meu prin acea perioadă de detoxifiere, care, poate, a facilitat aparitia sarcinio, după ceva ani de încercări fără rezultate.) Nu știu, nu pot să bag mâna în foc pentru asta, dar sunt sigură că beneficiile sucurilor de fructe și legume obținute prin presare la rece sunt de necontestat.
Ei bine, se pare că opiniile legate de efectele benefice ale sucurilor naturale realizate din fructe şi legume presate la rece asupra organismului sunt unanime printre cei care le-au încercat măcar o perioadă. Iată ce a declarat Amra Makarevic, fondatoarea Cold Pressed Juicery.
„Am descoperit beneficiile sucurilor naturale presate la rece, când locuiam în Australia și căutam o soluție pentru oboseala, indigestia și fluctuația de greutate pe care le experimentam din cauza programului foarte încărcat. Pentru că în cazul meu, sucurile 100% raw au avut efecte spectaculoase asupra sănătății, am decis să împărtășesc aceste beneficii cu cât mai multe persoane și astfel a luat naștere Cold Pressed Juicery”.
Experiența personală și recunoașterea dificultății de a respecta porția zilnică recomandată de fructe și legume, precum și beneficiile nutritive ale unei diete bazate pe vegetale, au determinat-o pe Amra Makarevic, o antreprenoare de origine bosniacă, să lanseze în 2015, în București.
“Dacă bei un suc pe zi, deşi pare o schimbare foarte mică, înseamnă, de fapt, foarte mult.” Asta spune Amra și este și convingerea mea. Ii împărtășesc întru totul convingerile, asta după ce am încercat personal și am respectat această regulă.
Recomand oricui sucurile presate la rece de la Cold Pressed Juicery: sunt absolut delicioase, super, super bune, le poți găsi intr-o mulțime de combinații, după gust și preferințe, deci le poți include și în dieta copiilor. Eu asa fac, și am decis ca și fiul meu să se delecteze măcar de câteva ori pe săptămână cu unul dintre sucurile lor.
Preferatul meu este Sb2 – Summer Breeze – are conține mere, ananas, mentă și lămâie, dar le găsiți intr-o gamă diversă de sucuri green, red, orange, smoothie-uri green și milks, smoothie-uri din lapte de migdale sau cafea (Cold Brewed Coffee), la doar 13-15 lei sticla de 380 ml.
Dimineața poți încerca minunatul Cold Brew Coffee care poate sa inlocuiasca cu mare succes cafeaua de la prima ora, e obtinut din cafea infuzată la rece, lapte de migdale, apa alcalina si curmale. Yummy!
Sucurile sunt 100% raw, naturale și nepasteurizate, ceea ce face ca termenul de valabilitate al sucurilor să fie de 3-4 zile. Pentru obținerea sucurilor, este folosită o presă hidraulică de ultimă generație care aplică o presiune foarte mare legumelor și fructelor mărunțite în prealabil, pentru a extrage, cu oxidare minimă și fără căldură, sucuri naturale, delicioase în forma lor pură, bogate în vitamine, minerale și enzime.
Produsele Cold Pressed Juicery pot fi achiziționate online http://coldpressedjuicery.co/ sau din magazinele BeNat Victoriei și BeNat Piața Alba Iulia, Columbus Café & Co, Hotpod Yoga, Market Nord din București.