Home » Protecția pentru piele sănătoasă: Bioderma Photoderm Max AQUAfluide SPF 50+

Protecția pentru piele sănătoasă: Bioderma Photoderm Max AQUAfluide SPF 50+

Am să încep pledoaria mea despre cât de importantă este protecția solară în sezon și extrasezon pentru oricare dintre noi, mic sau mare, cu povestea unui om pe care il admir sincer și care trage un foarte serios semnal de alarmă, în acest sens, fanilor săi. Povestea lui e șocantă tocmai pentru că este reală și ar trebui să fie pentru noi toți mai mult decât un argument, mai degrabă acel declick care să schimbe cu adevărat ceva în stilul nostru de viață și în felul în care ne raportăm la îngrijirea sănătății pielii noastre și la protecția solară.

Actorul Hugh Jackman, pentru că despre el este vorba, vă este sigur familiar din rolurile pe care le-a facut în celebra serie cu mutanți X-Men unde l-a interpretat pe Wolverine, apoi din Les Misérables (cu Anne Hathaway), Peter Pan sau Kate & Leopold (cu Meg Ryan). Ei bine, din păcate, Hugh Jackman (46 ani) a fost diagnosticat prima dată cu carcinom bazocelular, la nivelul nasului, în anul 2013, iar de atunci a suportat cel puțin 4 intervenţii de extirpare a acestor celule canceroase. Boala de care suferă Jackman este o formă tratabilă de cancer al pielii, care impune controale regulate și operații de extirpare imediate, dar mai mult decât atât, este o boală ce poate fi prevenită. Poate fi prevenită prin controale și mai ales prin protecția pielii împotriva radiațiilor solare. Mesajul lui Hugh Jackman este foarte clar și vine chiar pe pagina sa de Instagram, în speranța că oamenii vor învăța ceva din această lecție dureroasă prin care este nevoit să treacă actorul australian:

Another Basel Cell Carsinoma. All out now. Thanks Dr. Albom and Dr. Arian. PLEASE! PLEASE! WEAR SUNSCREEN!

A photo posted by Hugh Jackman (@thehughjackman) on

Iată că astfel de probleme pot să apară oricum și la oricine, indiferent de vârstă sau statut, atâta vreme cât se pierde din vedere îngrijirea și protejarea atentă a pielii. Formele pe care le poate îmbrăca această boală pot să fie cu mult mai grave, cred ca știți deja, dar exemplul pe care vi l-am oferit vine să vă arate, încă o dată, cât de mult contează să nu lăsăm nimic la întâmplare și să nu pregetăm în nici o zi să aplicăm cremele cu SPF.

Așa cum spune și Jackman în postările lui, cremele de protecție solară nu sunt opționale ci sunt o necesitate absolută și asta zi de zi.

Și aici simt că trebuie să detaliez un aspect: cred că multă lume asociază folosirea cremelor de protecție solară cu zilele însorite petrecute la plajă când trebuie să aplice ceva ca să nu sufere arsuri solare, iar asta nu mai este de multă vreme abordarea corectă.

Ei bine, protecția solară este necesară tot timpul anului, chiar și atunci când este înnorat, pentru că razele UVA (ele reprezintă 95% din razele ultraviolete care ajung pe pământ) trec prin nori, sticlă sau epidermă, pătrunzând adânc în piele, până la celulele dermei, determinând apariția celor mai diverse probleme: alergii solare, depigmentări sau pigmentări, fotoîmbătrânirea pielii și,  foarte grav, diverse tipuri de cancer de piele.

La fel de grave sunt și problemele cauzate de razele UVB care reprezintă doar 5% din radiațiile care ajung pe pământ, ele fiind responsabile nu doar cu bronzarea pielii ci și cu arsurile solare, alergii și, din nou, cancerul de piele.

Deci, iată de ce cremele de protecție solară trebuie folosite zi de zi și este necesar ca acestea să ofere atât SPF cât și filtru UVA: pentru că numai în acest fel reușim să oferim pielii protecția eficientă de care are nevoie pentru a prevenii îmbatrânirea, apariția alergiilor, și mai ales, apariția unui anume tip de cancer de piele.

In căutarea unui produs pentru ten care să le bifeze pe toate m-am oprit la gama Bioderma Photoderm Max AQUAfluide SPF 50+ UVB 24/26  care oferă protecție solară înaltă.

Poate fi considerată una dintre cele mai eficiente produse de pe piață cu SPF 50+ și UVA între 24 și 26 şi având la bază brevetul Cellular Bioprotection pentru că oferă protecție optimă împotriva efectelor nocive ale soarelui, dar și o protecție la nivel celular, întărind imunitatea pielii și prevenind îmbătrânirea acesteia.

bioderma_spf50_aquafluide

Dacă pentru noi adultii aleg Bioderma Photoderm Max Aquafluide SPF 50+, pentru copilul nostru am mereu Bioderma Photoderm Kid Spuma cu SPF 50+

De ce este atât de important acest SPF 50+, cum ne ajută el și care este diferența față de SPF 50? Studiile arată că SPF 50 oferă de 50 de ori protecția naturală a pielii, dar SPF 50+ permite unui procent de doar 1,66% de radiațiile UV sa pătrundă în piele și să provoace eventuale efecte negative, în vreme ce, de exemplu, SPF 30+ permite unui procent de 3.23% dintre radiațiile UV să afecteze pielea. Vorbim astfel, de o înjumătățire a radiațiilor UV care pătrund în epidermă și o reducere a efectelor negative atunci când purtăm pe piele crema Bioderma cu SPF 50+.

Și pentru că specialiștii Bioderma știu că o cremă foarte bună de protecție solară nu trebuie să fie și neplăcută la purtat, au brevetat Photoderm Max Aquafluide: o cremă care este lejeră ca apa, fluidă, uniformă la aplicare și care are și un efect dry touch ce nu lasă pielea extrem de lucioasă sau grasă.

Trebuie sa știți că Aquafluide nu lasă pe ten o peliculă albă după ce o aplici, intră destul de rapid în piele și o lasă doar hidratată, fără să fie extrem de lucioasă sau albicioasă.

bioderma_aqua_photoderm1

Noua formulă este concepută și pentru tenurile grase, mixte și sensibile având o textură dry touch (efect antistrălucire), iar aplicarea unui fond de ten peste stratul de cremă incoloră Bioderma Photoderm Aquafluide 50+ nu va face ca acesta să migreze iar tenul să arate ciudat.

În plus, față de versiunea incoloră, există și două variante de Photoderm Aquafluide care sunt colorate: nuanța deschisă (Claire) care, cred eu, se potrivește destul de bine cam oricărui tip de ten, îi oferă puțină culoare, și nuanța aurie (Doree), foarte potrivită zilelor de vară atunci cand tenul este bronzat. Nu oxidează și e non-comedogenic (adică nu favorizează apariția punctelor negre).

bioderma_spf50_aquafluide_swatch1

bioderma_spf50_aquafluide1

Nu are acoperirea mare a unui fond de ten şi nici nu ascunde petele, coşurile, imperfecțiunile, dar uniformizează tenul și îl lasă cu aspectul oferit de un BB Cream. Dacă vrei un aspect complet mat îți sugerez sa aplici și o pudră în zona T și pe frunte după ce ai pus pe ten una dintre cele două Photoderm Max AQUAfluide colorate.

Un mare plus al acestei creme este și lipsa parfumului și faptului că este rezistentă la apă. Nu conține parabeni.

Pentru toată perioada de iarnă și de primăvară prefer varianta incoloră care poate să fie folosită de orice membru adult al familiei. Pentru puțină culoare aleg nuanța deschisă Claire. Prețul nu e mai mult de 60 lei și le găsiți în farmacii.

bioderma_spf50_aquafluide4

Aștept și opiniile voastre legate de cum vă protejați pielea de radiațiile solare și dacă ați încercat gama Bioderma Photoderm Max AQUAfluide SPF 50+.

https://www.facebook.com/BIODERMARomania/

INGREDIENTE

AQUA/WATER/EAU, DICAPRYLYL CARBONATE, OCTOCRYLENE, METHYLENE BIS-BENZOTRIAZOLYL TETRAMETHYLBUTYLPHENOL [NANO], BUTYL METHOXYDIBENZOYLMETHANE, GLYCERIN, METHYL METHACRYLATE CROSSPOLYMER, CYCLOHEXASILOXANE, CYCLOPENTASILOXANE, BIS- ETHYLHEXYLOXYPHENOL METHOXYPHENYL TRIAZINE, POLYMETHYLSILSESQUIOXANE, METHYLPROPANEDIOL, HDI/TRIMETHYLOL HEXYLLACTONE CROSSPOLYMER, C20-22 ALKYL PHOSPHATE, C20-22 ALCOHOLS, DECYL GLUCOSIDE, GLYCERYL STEARATE CITRATE, PENTYLENE GLYCOL, MICROCRYSTALLINE CELLULOSE, C30-45 ALKYL CETEARYL DIMETHICONE CROSSPOLYMER, 1,2-HEXANEDIOL, CAPRYLYL GLYCOL, DISODIUM EDTA, XANTHAN GUM, MANNITOL, XYLITOL, SODIUM HYDROXIDE, CELLULOSE GUM, RHAMNOSE, PROPYLENE GLYCOL, CITRIC ACID, ECTOIN, TOCOPHEROL. [BI 642]

5625 Total Views 3 Views Today
Follow:
urbandiva

Fără poezie, viața e pustiu!:)

Find me on: Web | Facebook

4 Comments

  1. Claudia
    March 10, 2016 / 07:45

    Foarte interesanta chestia cu actorul australian. Nu stiam despre el..păcat. într-adevar mesajul lui e puternic,vine dintr-o experienta personala. Am vaxut și eu bioderma Aquafluide la bebetei dar nu m-am hotărât. Știu ca aceste creme sunt mereu grase și lasă urme albe. Interesant ca au și colorate. As vrea sa văd varianta incoloră dacă mi se potrivește.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


Looking for Something?